In acea dimineata stateam la TV si mancam popcorn, cand cineva a batut in usa.
“Intra!” am strigat eu.
“Mornin’ darlin’!” a venit Zayn la mine cu o geanta pe umar.
“Hei scumpule! Ce faci cu bagaju asta? Nu-mi zi ca si tu pleci undeva.”
“Ba da! Ma mut aici provizoriu, doar nu credeai ca daca fetele au plecat am sa te las singura!”
„You’re amaZAYN! I really love u!”
„Da, o saptamana intreaga numai noi doi, bine, vor mai veni si baietii din cand in cand...”
„Si Maddison, care sa stii ca e foarte de treaba” am zis eu.
„Da, dar totusi, mai mult vom fi numai noi doi!” a spus el cuibarindu-se langa mine.
„Mie-mi convine!” am zis eu zambind.
Era cam ora 11 a.m. , iar noi serveam un ceai in sufragerie.
„Zayn, de ce ma privesti asa?” am intrebat eu razand.
Privirea lui ma inconjura. Era ca si cand as fi invaluita de ochii lui caprui care ii simteam mangaindu-mi fiecare centimetru patrat din corp, si care imi innebuneau mintile.
„Esti frumoasa. Stii asta?” m-a intrebat el zambindu-mi cuceritor. Ma topeam dupa zambetul acela sculptat parca de cel mai talentat sculptor sau pictat de cel mai indemanatic pictor.
„Awww...vino aici!” i-am zis eu chemandu-l de pe fotoliu pe canapea langa mine. El s-a ridicat voios. Ii puteam observa corpul bine lucrat scos in evidenta cu ajutorul unui tricou alb mulat si p geaca tip colleage rosie cu crem; pur si simplu irezistibil.
S-a cuibarit langa mine, stand cu capul pe picioarele mele. Ridicandu-si privirea catre mine si luandu-mi mana apoi sarutand-o simteam ca ma topesc, nu alta. Ma jucam cu parul lui negru si matasos, in timp ce fiecare dintre noi era cufundat in propriile ganduri. Eu priveam in gol, cand sunt intrerupta de Zayn, care mi-a pus o intrebare pe care, sincera sa fiu, nici nu am auzit-o.
„Scuze dragule, n-am auzit. Ce m-ai intrebat?”
„Te-am intrebat la ce te gandeai de esti asa concentrata.”
„A! Pai nu stiu...la noi. Zayn, daca nu vom fi mereu impreuna? Daca vom fi separati? Eu sunt o simpla fata, iar tu, tu esti un baiat faimos, faci parte dintr-o trupa care cucereste lumea...” spuneam eu melancolica. Zayn s-a ridicat si, privindu-ma in ochi mi-a spus serios dar in acelasi timp si dragasto:
„Abby, tu esti singura mea iubire si pentru mine nu conteaza daca esti faimoasa sau nu. Te iubesc, intelegi?!” mi-a spus el. Nu am putut decat sa-l sarut pasional, insa, fara sa-mi dau seama, m-au pornit lacrimile. De ce? Nici eu nu stiam. Probabil de frica sa nu-l pierd, sau probabil de fericire ca-l am.
~Intre timp, acasa la Maddison~
Maddi era singura, intrucat sora ei era la servici. Maddi tocmai era pe Twitter, cand primeste un mesaj neasteptat de la Niall.
„Ce faci Maddi? Esti ocupata? Poate mergem la o cafea si-o prajitura, ce zici?” scria in mesaj.
Maddison a rosit si i-a trimis un mesaj lui Niall:”Sigur, mi-ar placea! Vino sa ma iei intr-o jumatate de ora!”
Maddi si-a inchis calculatorul si s-a indreptat care sifonier. Maddison era chiar o fata draguta. Avea trasaturile fetei regulate, o piele alba si lipsita de cosuri si prezenta un aer inocent, pasnic dar si ferm la cei 16 ani ai sai. Chiar daca era mai mica ca mine cu doi ani, intre noi doua s-a produs o legatura puternica, eram prietena ei intima; o consideram ca pe sora mai mica pe care n-am avut-o. Maddi si-a luat o rochita mov cu floricele verzu, cu bretelute si saldale tip gladiator in picioare. Parul ei roscat, frumos ondulat de catre mama natura era atent impletit intr-o coada intr-o parte. E genul de fata care se remarca prin frumusetea ei naturala, asa ca niciodata nu exagereaza cu machiajul sau accesoriile. Si-a pus niste bobite mov in urechi si a aplicat putin gloss roz pe buze, apoi a coborat in fata complexului de apartamente unde o astepta Niall. Statea acolo, intr-o pereche de pantaloni visinii, adidasi albi, un tricou alb si hanorac gri si o privea pe Maddi cum straluceste in lumina soarelui si cum vantul usor se joaca cu rochita ei.
„Hei” a spus Niall afisandu-si zambetul sau tineresc.
„Salut Niall!”
Ajunsi la cofetarie, amandoi si-au luat o felie de tort de ciocolata. Se simteau bine si radeau.
„Maddison, tu ai prieten?” si-a facut Niall curaj sa intrebe. Aceatsa intrebare a facut-o pe Maddison sa roseasca pana in varful urechilor.
„Nu, Niall, nu am prueten. De ce intrebi?”
„Aaa...doar asa.” Ezita Niall.
Ajunsi acasa la Maddi, cei doi si-au luat ramas bun.
~In acest timp, intre Zayn si Abbs~
„Zayn, uite ce frumos e afara!” am spus eu uitandu-ma pe geamul din bucatarie.
„Pai atunci, hai sa mergem afara, la o plimbare in parc!” spunea el vesel.
„Haide Zayn! Stii ca ma misc greu cu carjele...”
„Dar cine-a pomenit ceva de carje?”
„Dar fara ele ma misc si mai greu, mai bine zis nu ma misc deloc!”
„Da, dar putem merge cu scaunul cu rotile”
„Nu! Ma simt ca o invalida!”
„Haide Abbs, coopereaza si tu, peste o luna scapi de gips!”
„Da, minunat, inca alte 30 de zile pierdute aiurea in scaunul asta!”
„Adica timpul petrecut cu mine e un timp aiurea?” a intrebat Zayn glumet.
„nu, nu am vrut sa zic asta, scuze! Doar ca ma simt inutia!”
„Dar nu esti inutila, ma faci pe mine sa zambesc!”
„Te iubesc Zayn Jawaad Malik!” am spus.
„Deci, mergem la o plimbarica?”
„Mergem, mergem! Ajuta-ma sa ma-mbrac.”
Cand am ajuns in fata cladirii, soarele m-a mangaiat pe fata duios.
„Vai! Aer curat! Nu am mai iesit de doua saptamani din casa!”
„Uite, iesim acum! Hai sa mergem in parc!” a spus Zayn incepand sa impinga scaunul meu cu rotile. Ma simteam ciudat sa fiu intr-un scaun cu rotile si sa fiu impinsa de iubitul meu. Ma simteam ciudat, ca o invalida.
Am ajuns intr-un parc, unde Zayn s-a asezat pe o banca, pentru a fi mai la nivelul meu, ca sa zicem asa. Parculetul avea o fantana arteziana in centru, intr-o parte banci, iar in alta, loc de joaca pentru copii.
„Uite Zayn, ce loc frumos!”
„Intr-adevar, e plin de copilasi!”
„Iti plac copii?” l-am intrebat eu putin mirata.
„Sigur! Abby, poate ca am eu latura aceea de mna, stii tu, Bradford bad boy , dar intr-o zi voi fi un sot minunat si un tatic grijuliu...”
„Vai, esti adorabil!”
Chiar atunci, o fetita de vreo cinci anisori, blonda si cu ochii de cristal s-a apropiat de noi. Zayn i-a oferit o floricica spunand:
„Uite frumoaso, o floricica pentru alta floricica!”
„Multumesc!” a spus fetita cu o voce subtire.
„Uite, vezi? Baiatul a fost dragut cu tine! Nu ii dai un pupic?” am intrebat-o eu pe fetita.
Ingerasul si-a apropiat linia roz si subtire ce-i tinea loc de buze de obrazul lui Zayn. Pupicul s-a derulat intr-o clipita iar fetita a facut niste mutrite intrucat se intepase in inceputul de barba a lui Zayn.
„Frumoaso, ne spui cum te cheama?”
„Sara!”
„Ce nume frumos!” a spus Zayn.
Fetita ne-a facut cu mana apoi s-a intors la grupul ei.
„Abby, ti-ar placea sa avem si noi copii?”
„Da, ar fi frumos, doi”
„O fetita si-un baiat” a spus el.
Am fost intrerupti de un grup de fete, de vreo 16-17 ani, care s-au napustit asupra lui Zayn, cerand poze si autografe. M-am dat putin la o parte, intrucat ma simteam in plus. Nu eram geloasa sau chestii de genul asta, numai ca eram sufocata. In timp ce fetele scoteau doar „iii”-uri si ii puneau o multime de intrebari lui Zayn, eu priveam peisajul. Cineva s-a strecurat usor in spatele meu si mi-a impins scaunul usor. A fost suficient intrucat scaunul a dat intr-o panta. Eram terifiata, simteam ca de data asta voi muri. Intr-o fractiune de secunda mi-am imaginat inmormantarea mea. Am inceput sa urlu, iar Zayn a tresarit si a fugit catre mine. Dar, era prea departe ca sa ma prinda. Prin urmare, sansele mele de supravietuire erau de unu la un milion. Numai un miracol ma mai putea salva. Am inchis ochii, asteptand sa mor. Exact in acel moment, cineva din fata mi-a oprit scaunul si am ramas nemiscata. Mi-am luat mainile de pe ochii inecati in lacrimi. In fata mea era un tip ce statea in genunchi tinand mainile pe scaunul meu. Nu-mi venea sa cred! M-a salvat, traiam! Mi-am ridicat privirile din pamant pentru a vedea mai bine salvatorul. Era un baiat cam de 19-20 de ani, cu parul blond auriu, ochii verzi de pisica.
Acei ochi au avut un impact ciudat asupra mea. Simteam ca-i mai vazusem vreodata, sau poate era doar un deja vu; sau poate-i mai vazusem in vis, nu stiu. Dar un lucru era sigur: ochii aceia aveau o expresie atat de graitoare, atat de blanda , puteam citi in ei compasiune. Avea un contur al buzelor frumos si o piele alba. Mainile lui puternice mi-au oprit caruciorul.
„Esti bine?” m-a intrebat el cu o voce angelica.
„Da, da, daca traiesc sunt bine...” am spus eu aeriana.
„Era s-o patesti cam urat”
„Mda”
„Sa nu mai plangi” a spus el stergandu-mi lacrimile de pe obraz. Am simtit un fior strabatandu-mi corpul cand mana lui fina mi-a atins obrazul.
„Bine” am reusit sa soptesc eu.
„Cum te cheama?” m-a intrebat.
„Abby”
„Imi pare bine sa te cunosc, Abby, chiar daca circumstantele nu au fost prea placute. Eu sunt Angel. Sa nu mai plangi, totul e bine. Ochisorii aceia caprui trebuie sa zambeasca. Esti singura, sau ai venit cu cineva?”
„A venit cu mine!” a spus atunci Zayn. Cred ca a auzit faza cu ochisorii, dar nu cred ca s-a suparat. „Iti multumesc ca ai salvat-o. Cum as putea sa te rasplatesc?”
„A, pentru putin si..stai linistit, nu e nevoie de o rasplata. Eu zic ca am picat la locul potrivit si la momentul potrivit.” Spunea Angel modest.
„Da, aici ai dreptate, omule. Nu-i asa Abby?”
„Aha...” am spus eu inca captata in socul a ceea ce s-a intamplat. Angel, inseamna inger. Si a aparut ca un inger. Ciudat, nu?
„Hei, nu ai vrea sa iei masa cu noi?” a intebat Zayn
„Nu as vrea sa deranjez” a spus Angel.
„Nu deranjezi, Angel! Mergem si mancam la mine acasa!” am spus eu.
Angel a acceptat intr-un final sa vina la mine acasa impreuna cu Zayn.
~Acasa la Abby~
„Deci, cum ti se pare mancarea?” l-am intrebat eu pe Angel.
„Pestele e minunat, iar salata e divina!”
„Da, Abby e o adevarata bucatareasa!” a spus Zayn mandru sarutandu-ma pe obraz.
Angel’s POV:
*E atat de frumoasa! Parul acela saten perfect ondulat, ochii aceia ce numai Luchiar ii poate picta si buzele acelea conturate de Cupidon insusi! Dar are prieten, pe marele Zayn Malik. El e cantaret intr-o trupa faimoasa, iar eu un amarat de pictor incepator. C’est la vie! Dar asa as vrea sa o ocrotesc, sa o tin in brate...*
„Angel, Angel, ma auzi?” am intrebat.
„Da da, scuze, eram neatent. Ce spuneai?”
„Zayn te-a intrebat cu ce te ocupi?”
„A, pai sunt pictor...ma rog...studiiez pictura.” A spus Angel intorcandu-si privirea catre Zayn.
„Super, si mie imi place sa desenez.”
„Si, daca nu sunt indiscret, as vrea sa va fac o propunere: urmatorul meu proiect pentru univeristate este portretul femeiesc si m-am gandit la tine, Abby, ce zici?”
Am rosit pana in varful urechilor! Niciodata nu am mai fost....stiti voi....”pictata”.
„A, multumesc, ma simt flatata, dar nu cred ca cineva ar vrea sa vada un tablou cu o tipa intr-un scaun cu rotile.”
„Pai, nu e urgent, trebuie sa ma apuc de el abia peste o luna. Zayn, tu ce parere ai?”
„Eu zic sa accepti Abby, va si amuzant, si te vei distra, vei incerca ceva nou! Eu as fi primul care ar cumpara tabloul acela!”
„Awwww, bine bine, o fac!” am zis eu razand.
„C’est magnifique!” a spus Angel cu un suav accent frantuzesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu